Website-ul Facultății de Drept a fost refăcut și mutat de acum pe un subdomeniu nou: https://drept.uoradea.ro

Demersurile și discuțiile au demarat în 2017 împreună cu colegul nostru Costin Focșa, administratorul facultății, iar concluzia a fost cât se poate de fericită: website-ul Facultății de Drept a Universității din Oradea trebuie neapărat reconstruit și adus acasă.

Sponsorizat prietenește de ani de zile de către Seval Data, o firmă locală mică dar inimoasă (căreia îi mulțumim și pe această cale) acesta a fost construit în Joomla! 1.5 și găzduit pe un domeniu al companiei. Deși ca imagine pentru universitate nu a fost cea mai fericită mișcare, nu s-a putut altfel, din considerente tehnice IT-ul de atunci al universității fiind refractar la găzduirea site-urilor active, a se citi php+MySQL.

Apă însă a curs multă pe Criș, universitatea își revine ca dotări, iar oamenii evident își mai schimbă viziunea asupra tehnologiei și a ce ar trebui să facem cu ea. Așa că după multă muncă, ședințe, instructaje, șamd vă putem oferi în sfârșit noul https://drept.uoradea.ro

Îi mulțumim lui Costin pentru implicare, efort și mai ales pentru că a făcut ca lucrurile să se miște! <<< Cele mai grele lucruri în universitate, right there.